Angina

Angina pectorală se defineşte ca o durere de piept, care apare în spatele sternului(retrosternală) şi care poate merge în gât, mandibulă, umeri, spate sau braţe, apărută de obicei la efort sau emoţie şi care dispare în repaus sau la administrarea de nitroglicerină.

Angina este forma cea mai frecventă de cardiopatie ischemică, dar trebuie să ştiţi că are şi forme nedureroase, cum se întâmplă frecvent la pacienţii diabetici, la care poate să apară doar îngreunarea respiraţiei, oboseală sau palpitaţii. Aceste forme nedureroase, pe care medicii le numesc “ischemie silenţioasă”, trebuie recunoscute la timp şi tratate ca şi celelalte.

Cauza cea mai frecvenă a anginei pectorale este ateroscleroza arterelor coronare care determină îngustări (stenoze) ale acestora. Există, însă,şi situaţii în care ischemia miocardică şi angina pot apărea în absenţa stenozelor arterelor inimii(coronarelor), cum se întâmplă în anumite boli cardiace cum sunt stenoza aortică sau cardiomiopatia hipertrofică, în cazul în care purtaţi un astfel de diagnostic.

Descarcă broşura

Înapoi